TĂCERE – „Viața unui prost” – I.XIX

TĂCERE

„Viața unui prost”

[ I.XIX ]

„Băi, nu mai fii prost!”, auzeam în jurul meu. Societatea aceasta care s-a înălțat întru ceea ce este Inteligență, și-a scris de vreun secol și ceva, în cartea Nimicului lor de Știință: „Intelligenzquotient” – într-o formă germanizată, reamintind de vechiul model Prusac al predării, într-o formă a Învățământului, sau mai bine zis, al Îndoctrinării. O! Dar cui să spun?! Nimeni aproape, nu vrea să mai cunoască de ce tocmai capetele luminate ale dascălilor întunericului, le-au născocit semenilor mei, robele academice și judecătorești, acestora din urmă adăugându-li-se și perucile.. marionetelor, păpușarilor și modelatorilor de oameni, marii Prelați ai Inchiziției din talgerele aceleiași păgâne de Minerva – alias Diana, Artemis, Ishtar, ș.a.m.d. – ca-n tabloul “Libertății”, cu sloganul „Liberté, égalité, fraternité” – la o adecă, slăvirea vechilor culte păgânești, cu stindardul „Revoluției” sânului dezgolit, mde! Propaganda Protectoratului, care de prin secolul XVII, tot și-or preschimbat-o pe-„o Mărie cu altă pălărie!” – vorba moldoveanului.

Nu, oamenii nu vor să știe cum li s-or născocit Sminteala cu purtatul robelor, cum nici chipiul academic, – la drept vorbind, Simbolistic, precum placă-i Masoneriei! – nu-i nimic important în deviza „Squaring the Circle” – „capetele pătrate”, la o Idee, sau pe-o Mulțime de Idei, într-un amestec, nu știu ce-i aceea, Îndoctrinare. Bine că-și numesc „Îndobitocire a neamurilor”, Religia! Bine că acei care măcar caută o apropiere de Dumnezeu, fie ei în multa lor păcătoșenie și nevrednicie! – măcar, dacă tot sunt categorisiți între Primitivism și Prostie, știu una și bună: „din pământ m-am născut, tot acolo mă voi întoarce”. Pe când aceștia – luminații vremurilor – creduli, deopotrivă, antrenați de mici într-același Cult care nu prea e la vedere, învățaților, erudiților, nu pot decât a-îngăima-n sec, deoparte și de o parte: „pân’ la Dumnezeu, te mănâncă sfinții!” – da – Pare-mi mie că.. de la cele ale lumii, și până la sfințenie, e o cale atât de lungă de străbătut, încât numai ca să te apuci de-a merge pe dânsa, trebuie să renunți la toooaaaaaată Sminteala aceasta lumească în care s-or tot precupețit unii și alții vreme de câteva veacuri (în văzul lumii, sau cunoscută lumii drept Știință) și pe-altă Ordine de Idei, vreme de ceva milenii bune, dacă stăm a studia de zor, scrierile sfinților, descriind cu lux de amănunte, cam cum li s-or născut științele oamenilor, – și.. culmea! Rămâi uimit, constatând, că n-or fost nici dinozaurii – ci ei, academicienii, prelații Masoneriei, îs dinozaurii! – și n-or fost nici maimuțoii – ci ăilalți, or devenit „Primate Evaluate”, nu Evoluate, îndoctrinați de zor, după modelul Prusac! – ba n-or fost nici oamenii peșterii – ci doar bieți orbi la câte le-înșira bătrânul Platon, cu aluziile sale asupra neputinței oamenilor de-a înțelege Sclavia în care erau înșelați de către o întreagă dinastie de tirani, conducând în final la.. culmea! Extratereștii! – nici aceia, nefiind altceva, decât Maeștrii Iluzioniști, Stăpânitorii de bestii, cu toate capetele încoronate și încornorate, care dascăli și ucenici ai Satanei, deîmpreună cu toată clasa lor de magi și vrăjitori, au născocit lumii o mulțime de basme, legende și mituri, care mai de care mai atractive, cu zei peste zei, monștri după monștri, eroi după eroi, – culmea! – zugrăvind, cu o deosebită Claritate toate mârșăviile lor de milenii, toate fărădelegile lor, toate smintelile lor, – caaaaareeeee!.. tot spre Distincția Clarității, – și mai cu seamă.. Osebirea adevărului, culmea! Doar sfinții, au mai putut destăinui lumii, adevărata lor istorie, și tot sfinții, batjocoriți de societatea aceasta modernă, grav îndoctrinată în obscuritate și fărădelege, – doar aceia, să mai fi putut mărturisi șirul nelegiuirilor omenești, Teancul de Sminteală, cu toată Minciuna și Înșelarea lumii, numind-o apoi cu un titlu simplu și nobil: RĂTĂCIRE.

Ș-apoi, atunci, fie eu, în toată Prostia mea – pe care să mi-o recunosc, în clar, și dând apoi cu subsemnatul, a zice: mă bucur că-s Prost. Oameni buni, trebuie să mă fericesc, atunci, că-s cel mai mare prost, de pe acest pământ, doar la gândul că așa cum sunt eu, în toată prostia mea de neînchipuit, să pot recunoaște Sminteala. Da. Sminteala. Sminteala aceea care mi s-a vârât în inima mea, de mic copil. Sminteala aceea, care lumea o saltă pe culmile gloriei sale, justificând Progresul – o Minciună – și Evoluția – o Înșelare. O! De m-aș întoarce în trecut, pe când să mi se fi zis: „Nu fii prost!” – a răspunde, cu cea mai mare dăruire și bucurie: „Ce vorbești dumneata? Prost, vreau să fiu! Cel mai prost!” – iară dacă m-ar întreba: „de ce vrei tu să fii prost, copile?” – a surâde, chicotind: „ca să se mire toți”, să spună într-un cuvânt: „măi țîcă, proști am mai văzut, dar precum acesta, mai rar!..”

• Va urma…

2018 ©Th3Mirr0r