NUCA – Vol. I – Iată Înțelepciune – II

NUCA – Vol. I

“Iată Înțelepciune”

II.

“Iată, suflete, o altă Înțelepciune: Moartea.

Moartea, e mare între înțelepciunile pământului. Numai cuget-o, să vezi cât de mult te înțelepțește, – n-o gândi defel și ignor-o, să vezi numai cât de mult te vei înfrupta cu cele ale lumii, că precumu lumea pe cât a-și spune că trăiește datorită mișcării, pe atât, moare pe dinăuntru, încetul cu încetul, stingându-se și pierind, la fel cum toate cele ce-s ale lumii, mult trecătoare, făcându-se, în schimbările vremurilor. Dacă pe vremuri, unii erau fericiți, cugetând la moarte, ca la o trecere spre viața de apoi, aceștia, să fi fost cei care nefiind atât de întinați de păcat, aveau inime deschise și largi, suflete nobile și într-o căutare a celor cerești mai cu prisosință, decât cele lumești.

Ori, aceia, recunoșteau întru cele lumești doar o cale prin care fiind aici pe pământ, trebuiau să viețuiască, așa cum se pricepeau, după atât cunoașterea și necunoașterea minții și inimii, precum și după tradiționalele orânduieli. Însă, suflete, vremurile acelea, demult s-au schimbat, așa că deodată cu răsfățul întru cele lumești, oamenii s-au îndepărtat de cele cerești tot mai mult, – iar moartea, carele înainte era spre învățătură sufletească, ajungând slăvită prin lume, predică ororile și potrivniciile sorții.

Întru goana lor nebună spre cele deșarte ale lumii, oamenii, au uitat să trăiască, astfel murind, încetul cu încetul, de la cei mici, la cei mai mari, de la cei săraci, la cei mai bogați, de la cei neștiutori la cei mai învățați, și-au transformat lumea lor într-o închisoare în care moartea se predică la tot pasul, spre înfiorarea și alienarea mulțimilor, ba mai mult, prin distrugerea continuă și constantă a Umanului, întreaga lume, le-a devenit precum un ospiciu în care singurii supraviețuitori, trebuiesc vindecați. Iată, suflete, din cele ce va trebui să înduri. Strivit între cele ale lumii și cele dintru tine, o, ce va fi de tine, atunci? – și ce va fi, de cei ca tine, trezindu-se?!.. Lumea întreagă, se va asemui unui cimitir părăsit…”

[ … ]

Va urma…

2018 – 2019 / 2023 ©Th3Mirr0r

The NUT – Vol. I

“Here is Wisdom”

II.

“Oh, soul, here another Wisdom: Death.

Death is greatest among the wisdoms of the earth. Just think about it, and see how much it makes you wiser, – don’t think about it at all, neglect and ignore it, then just see how much you will engage with the things of the world, or how much you will be swept in worldly matters, because so like the world as much as to say that it lives because of the movement, moreover, it dies from within, little by little, dying out and perishing, just like all the things of the world, very transitory, thus becoming, in the changes of the times. If in the old days, some were happy, thinking upon death, as a passage to the afterlife, these were the ones who, not being so defiled by sin, had open and broad hearts, noble souls in search of the heavenly matters, more abundantly, than worldly things burdening the people.

Or, those people of the old, recognized in the worldly things only a way through which, being here on earth, they had to live, as they knew how, learning one from another, helping eachother, according to both the knowledge and lacks of the mind and heart, as well as according to the traditional ordinances, for everything in their world had a meaning, a purpose, even if the smallest, or not seeking high. But, oh, soul, hear that those times have long since changed, so suddenly with the indulgence in worldly things, as from luxury, people moved further and further away from heavenly things, – and death, which before was for soul teaching, to give lore to humans, becoming glorified in the world, it preaches the horrors and adversities of fate. Such cruelty of times, you have to endure, oh, soul!..

In their mad rush towards the vain things of the world, – hunting Vanity, – people forgot to live, thus dying, little by little, from the smallest to the biggest, from the poor to the richest, from the ignorant to the more learned, they have turned their world into a prison where death is preached at every step, to the horror and alienation of the others who are born to unknown fate to face it, crippled since birth, – and what’s more, through the continuous and constant destruction of the Humanity, the whole world has become like a hospice for them all, in which the only survivors must be healed, by all costs and by all means. Behold, oh, soul, of what you will have to endure. Crushed between those wars of the world and those battles within you, oh, what will become of thy soul, then? – and what will happen to people like you, waking up?!.. The whole world will resemble an abandoned cemetery…”

[ … ]