TĂCERE – „Viața unui prost” – I.XVII

TĂCERE

„Viața unui prost”

[ I.XVII ]

„Și-am plecat, lăsând în urmă gândurile trecerii mele…

Atât, măcar, să fi făcut!.. – îmi zisei, ca într-o resemnare tăcută, știind că toate avându-și rostul lor, și-or împlini însemnătatea. Nici vorbă, de-a mă gândi cumva, că Popândocul va lua aminte, la jaloba mea, ori că dintr-însa, n-ar rămâne decât cenușa, – acela, la drept vorbind, având deplinătatea alegerii, de-a face orice voiește, din urma-mi; însă eu – da, eu, Prostul, mi-am făcut datoria. Dacă nimic nu m-a oprit într-a-mi elibera Conștiința mea de multe-cele-ale-lumii-încărcate-poveri, cu siguranță, n-ar fi chip de oprelniște, nici într-altă parte, de a spune oricui – și oriunde, cam în ce constă lumea lor: Minciună și Înșelare. Și.. nu neaparat, că ar fi cazul de-a opri pe fiecare, a-i atrage atenția, cum nici de-a pălăvrăgi la nesfârșite, pe-aceste nemicuri, din isprăvniciile vremurilor și-ale oamenilor, – ba nici măcar a căta sfadă pe-o părelnicie deșartă, – ci, din contra, eu, ca un foarte mulțumit al tuturor evenimentelor, circumstanțelor și interacțiunilor, n-am altăceva de făcut decât a le trece colo într-un Memoriu, o parte – care-o găsesc mai interesantă, – pe când, restul, cândva, la ceasul cuvenit de plecare, să le iau cu mine în mormânt. Măcar, micul meu „Memorial al durerii”, să fie ca o micuță mărturie a trecerii unui Prost, prin această viață, și care luând aminte la mult-minunata lume – cu bune și rele, deopotrivă, a-și împlini un rost. Chiar așa. O! Nici că mi-a trecut vreodată prin cap! No! Nici să mă fi gândit, cumva, că există și acest rost, pe toată întinderea aceasta a pământului! Ha-ha! Rostul .. de-a fi Prost! Iac-așe! Păi, di ce?! D-aia, că n-are ursu’ coadă! Unde-i ursu, să mi-l strâmb?! Îi scot așa limba, la dânsul, a-l strâmba, – ba-mi duc și degetele la nas, să-i imit trompeta, a-l măscări cum se cuvine! Ș-apoi, dacă dă laba cu mine, poate că mai apuc a scrie și despre „Prietenul meu, Ursulache”! Ha-ha! Ursu’ și Prostu’! Unde-ai mai pomenit așa ceva?! Nah, nici vorbă. Eu nu știu decât de „Ursu’ și iepurele”, „Ursu’ și vulpea”, .. și mai sunt destui urși, ursuleți, ursuloi, de la mic la mare, multă adunare, și de la cel cu coada cât mai scurtă pân’ la ăl’ d’-are – n-are – coadă!..

Haaa! No că aproape uitai! Tiii! Bată-te-ar norocul, Paraleule! Am și eu un mic ursuleț, pe-acasă, – ba uneori, după nas, mi-l asemuiesc pe-un arici. Aricel. Da’ abia merge, acum’a, săracu’. Tica-tica, – abia se plimbă de colo-colo. Beteag.. și surd. Îl mai alint, câteodată, ba cu vechiul Paraleu, ba cu Prostănel. Mda. Prostu’ și Prostănel. Mai degrabă așa, decât Prostu’ și Ursu’. Unde s-a mai auzit, ditamai lighioaia pădurii, Ursul cel temut, puternic din fire dar cam sleit de puteri, hămesit, că i-or cam stricatără habitatul, luminații vremurilor noastre! – unde s-a mai pomenit,  judecând după acestea, ca să fie surprins cu un Prost pe lângă dânsul, – iaca numa’ asta nu-i mai trebuia, bietului urs. Ș-apoi, facu-mi socotință: la cât ar fi ăla – Ursulache –  de lihnit de foame, ba și inervat că fructele pădurii îs la mare căutare de când cu defrișările masive, o-hooo! Numa-numa’ că și-ar face milă a scăpa lumea de-un prost, – și nu oricare prost – ci un Prost din cel mai de soi, care le-ar zvârli smintiților toate drujbele-n Marea Neagră, ș-apoi, să taie la fierăstrău, să puie mâna la muncă, la Muncă! Nu  la furat și prădat Țara-n lung și lat!

O! Stai așa, Prostule, oprește, ăi Prostane, nu mai judeca, nu mai judeca! – mi se pare că-mi strigă un copaciu, din urma-mi. Aha-Aha-Aha. După Lașitatea cu care s-or tot învățat ba unii, ba alții, orice aducere-aminte a oricărui adevăr, în lumea lor plină de Minciună și Înșelare, e dispensabil, e jenant, e … care-i cuvântul ală potrivit?! Ia zi băi Copac! Care-i?! Oripilant?! Nu, ăsta-i pre tehnic, nu-l înțelege multă lume. Grobe – ?! – Nu, ăsta-i prea orientat spre Pedantism, germanismul de la Grobian. – Care-i cuvânt’u’ potrivit, care să fie înțeles de toți, atunci când rostit, fiind, să-i zicem.. „Strigător la Cer!” Că e „noaptea minții”, cu-atâta prostie, încât la orice adevăr, fie și-n treacăt, cumva, a-l aduce în prim plan, toți dintr-o dată, s-ascund, sub scutul lui „Nu-mă-judeca” și „Vezi-ți de treaba ta”. Atunci, unde sunteți, stimabililor, – unde-mi sunteți, luminaților, a vă spuie tuturor: mă bucur că-s Prost, sunt în culmea fericirii!!!  – ?! – (ca-n „adevăruri de conveniență”).

“Fericit e Prostul

Care știe rostul!

La toată Prostia,

Scriu Bijuteria!”

• Va urma…

2018 ©Th3Mirr0r