TĂCERE
„Viața unui prost”
[ I.II ]
„Așadar, sunt eu, omul, și nu-mi regăsesc nimic în inventații dinozauri cu chipuri drăcești ale nălucirilor uneltitorilor spre care capetele altora plecate se fac, dându-le crezare, precum și de asemenea, nimic nu găsesc evolutiv, când deja conștientizez natura omului, ca fiind cea divină, net superioară. Unele dintre cele mai mari minciuni scrise în istoria lumii, făcând de ocară Omul – Ființa Umană, substituind atributele unui animal care trebuie să evolueze! Când însăși Rațiunea, prin Conștiință, indică Omul, ca fiind superior oricărui animal, – când Sufletul, care are o mai mare valoare ca toate planetele la un loc, – cum e posibilă o astfel de minciună, să fie pe mesele de studiu ale marilor universități, – și cum e posibilă, o astfel de hulă împotriva lui Dumnezeu, să fie acceptată de societatea în care trăiesc, numindu-se evoluată, modernă, glorificând civilizația? Nu. Aceasta nu este o societate civilizată, nu este nimic, cu adevărat, Civilizație – ci doar un Barbarism, pe care abia dacă mai vezi o urmă de adevăr, măcar a recunoaște, careva, din mulțimea încovoiată de griji și greutăți, că totul este o mare Înșelare. Mă întreb, din toată netrebnicia mea, de a aduce acestea la lumină: cum este posibil ca un părinte să accepte pentru copilul său, o astfel de educație străină de neamul acesta de Români? – cum este posibil, ca nimeni, chiar, să nu mai aibă curajul, măcar, a se împotrivi unei asemenea blestemății de născocire diavolească, care smintind copilașii de mici, îi îndrumă spre cruntul materialism în care Dumnezeu e un basm frumos cu un bătrân dintr-un nor, pedepsind pe toți cu fulgere, și amenințându-i pe toți cu focul cel veșnic, – când nimic din acestea, nu sunt adevărate, altele decât hulele acelora care negându-L, au adus tot felul de închipuiri, să strice mintea oamenilor cu ele, – dar mai grav, a vorbi despre acestea, devine o solemnă ofensă, un extremism vădit intenționat spre a genera potrivnicie, nominalizat ca pe o ură și o răzbunare, – ba chiar, sub o altă tactică subversivă, a vorbi despre acestea, devenind fanatism religios, declarat înaintea tuturor, spre condamnarea Adevărului. Iată, din nefericire, ce-a ajuns vorbirea de adevăr, fie acela, doar dintr-o părere personală, – catalogată ca o răutate, pe când pălăvrăgirea minciunii și înșirarea acesteia, de la grădinițe, până-n întregi academii, o normă demnă de urmat! Oare, chiar să nu mai aibă nimeni, curajul, a măcar cerceta, spre observarea clară a ceea ce este adevărat, sau fals? Oare, chiar nimeni, să nu mai dorească nici măcar ascultarea oricărui argument, fie el, mai puțin științific, – să nu mai vorbim de cel faptic, prin care însăși pseudo-știința ce închipuie lumii evoluția, a fi dată în vileag, precum ceea ce este, – o fraudă, de proporții?! Iar dacă orice încercare de aducere la lumină a unui adevăr, trebuie, cu orice preț, stârpită, cum poate fi numită aceasta?! Cum se poate ca o astfel de înșelare, să cuprindă atât de tare și atât de mult, inimile semenilor mei? Cum se poate ca toți acei care cunosc diferența dintre ficțiune și închipuire, distanța dintre fals și veridic, nu mai îndrăznesc a zice nimic, de teama repercusiunilor? Sau cei care, totuși, în sfârșit, realizând Minciuna de proporții, răzvrătindu-se tot pe acei care cutează a – măcar! – pune cea mai mică întrebare, dintre toate: în ce constă, faptic, Evoluția? – să-i izoleze de orice formă de aducere la lumină a înșelării, numindu-i ca factori perturbatori ai societății, care cu orice preț, trebuiesc înlăturați, dacă nu cumva, dintr-o prea mare sârguință, cândva, a da o lege nouă, – a Fărădelegii – prin care trebuiesc închiși într-un ospiciu spre vindecare, sau urmând exterminarea unui lagăr, special conceput pentru toți iubitorii de adevăr? În ce hal, am ajuns, o, oameni buni?! – ar trebui strigat prin piețe, unde toți vând și cumpără Evoluții. În ce hal, ați ajuns, bieți oameni!.. – ar trebui șoptit, cât mai încet, într-o pădure, să nu care cumva a răzbate adevărul către urechile lor care nu se mai satură de minciună și înșelare, – ori acolo, prin târgurile lor, măcar a aștepta miezul zilei, când e negoțul în toi, și hărmălaia să acopere adevărul. Nu, oameni buni, acestea nu-s judecăți, sunt umile întrebări, pe care dacă nu vi le puneți nici unii, nici alții, – măcar acolo, în casele voastre, unde nu vă vede nimeni, unde nu vă aude nimeni, unde nu vă cunoaște nimeni, – pieriți. Pieriți, fiindcă Ignoranța, ucide.”
- Va urma…
2018 ©Th3Mirr0r
Oglinda Literară 