The Mirror – Log Sheets – L – Transitoriness

The Mirror – “Log Sheets” [L]

Chapter L: Transitoriness

„Transitorineeessssssss! – the madman shouts at you, recognizing it everywhere, my friend, dear snail! If I were to indulge, with anything, in talking about all that is temporary and acquires the due value, all those whom I would approach, would receive me with open arms. Then I would have a place of honor at their tables, feasting, honoring their invented gods, to whom the poems of the world go, as a sign of offerings, brought to the same sheepfolds that say nothing, but sit silent, lifeless. , breaking away from the passage of time! .. Then, I would have received properly, as a guest, in their kingdoms, bringing me golden goblets from which the ragweed would foam, to the plans of progress and in the name of freedom of pleasure !. Whatever word my lips uttered, it would be like a gem, in their eyes kidnapped by honeycombs, and the muses would not be ashamed to wave their gait of wild swans, seeking to enslave my heart, to seduce me. to their pleasures! But I have already experienced these, and I have tasted all these poisons, – the damage is deep, in my desolate soul! .. That is why I refuse all these rights, which I could acquire, through- a deception, – for cunning is what they seem to love, those from whom I turn away, all noble and full of gifts; I refuse this welfare to which their minds tend, always planning how to make them gain more, in a continual indulgence, and commanding all to listen to them, if they wish to be partakers of their happiness! I refuse all this, although I could have it at any time, – for in these times, Deception causes the truth to be regarded as a lie, and the lie, as truth, – the beauty to be regarded as true beauty, according to passions and lusts. , after deception, debauchery and all for pleasure, – intelligence to be considered real, after all that pleases the eyes and ears, mind and heart, from the vain glory, – love to be considered true, according to whims and the passions of body and soul, – the new man of the times, wearing an idolatrous face full of more and more incomparable qualities, looking around for the tyrant who asks the legislators to put the servants of the deity. Cheating, friend, cheating. These times in which I am given to live are the times of Deception. It has not yet begun to open its gates, the new Babylon of the modern world, that they have run, to honor and glory, one and the other, – shouting through all the cities of the world that they want a freedom, in which to make in all things, rejoicing, – whether their happiness is based on the unhappiness of others, – whether their well-being is done on the bondage of others, – regardless of their triumph, is due to the oppression of others. The times of the Deception, my friend, I lie down – and it is only the beginning! .. Because of the Deception, those I dared to approach, saw me as an enemy. The truth, for the deceived, is the cause of defiance, war, revenge, and hatred. The lie, however, is a place of honor, with all the honors due to it, – for truly, the deceived, can no longer distinguish it, neither among others, nor over others, to call it in a pure way, truth. Because of the Deception, those whom I have dared to approach, have seen me as an enemy, for in their world Pride is cherished, and for the deceived, there is no more honor, in their hardened hearts, than for vain pride and glory.

How easy it is to be close to them, when you will love what they love, you will hate what they hate, you will avenge what they will avenge, you will fight for what they hate, – when you will to like everything they like, you will honor what they will honor, you will speak what they will speak, – in the name of Deception! .. How easy it is, then, to deceive, some and others, alike , – when it is enough to please them, in whatever they say they like, – when it is enough to accept whatever they tell you that in order to be with them, you must also accept, – when it is enough to fulfill all their desires, as I imagine them, – to talk to them about the moon and the stars, in order to give way to their dreams, aspirations, ideals, to their happiness! Oh, dear snail, my friend, what a wandering indeed, – sad, is their fate! They shout after me: madman, madman, you have come to talk to a snail, instead of talking to us! .. – and their voices perish, under the blades of grass, swallowed by the times! .. „Transitorineeessssssss! – the madman shouts in vain, recognizing it everywhere, oh, my friend, dear snail!”

2020 ©Th3Mirr0r

Chapter L: Transitoriness

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [L]

Capitolul L: Vremelnicie

„Vremelniciaaaaaaa! – striga-va nebunul, recunoscând-o pretutindeni, prietene culbec! Dacă m-aș învrednici, cu vreo ceva, într-a pălăvrăgi despre tot ceea ce este vremelnicie și capătă valoarea cuvenită, toți cei de care m-aș apropia, m-ar primi cu brațele deschise. Atunci, aș avea loc de cinste la mesele lor, ospătându-mă, cinstindu-le zeii lor inventați, spre care-și pleacă poemele lumii, în semn de ofrande, aduse acelorași stane care nimica nu cuvântă, ci șad mute, fără de viață, fărâmându-se de trecerea vremii!.. Atunci, aș fi primit cum se cuvine, ca un oaspete, în împărățiile lor, aducându-mi-se pocale aurite din care ambrozia să spumege, către planurile progresului și în numele libertății desfătărilor!.. Orice vorbă buzele mele ar rosti, ar fi ca o nestemată, în ochii lor răpiți de fagurii de miere, iară muzele nu s-ar sfii a-și undui mersul lor de lebede sălbatece, căutând către inima mea s-o robească, îmbiindu-mă la plăcerile lor! Însă, eu le-am trăit deja pe acestea, și am gustat din toate aceste otrăvuri, – vătămarea este adâncă, în sufletul meu pustiit!.. Tocmai de aceea, refuz toate aceste drepturi, pe care le-aș putea dobândi, printr-o înșelare, – căci vicleșugul este ceea ce par a iubi, cei de care mă îndepărtez, nobili cu toții și plini de daruri; refuz această bunăstare spre care tind mințile lor, plănuind mereu, cum să facă să dobândească mai mult, într-un răsfăț continuu și poruncind tuturor a-i asculte, dacă vor să fie părtași fericirii lor! Îmi refuz toate acestea, deși le-aș putea avea oricând, – căci într-aceste vremuri, Înșelarea face ca adevărul să fie socotit drept minciună, iar minciuna, ca adevăr, – frumusețea să fie socotită ca fiind frumusețe adevărată, după patimi și pofte, după dezmăț, destrăbălare și totul pentru plăcere, – inteligența să fie socotită ca fiind cea reală, după tot ceea ce place ochilor și urechilor, minții și inimii, din slava cea deșartă, – iubirea să fie socotită ca fiind cea adevărată, după mofturile și împătimirile trupești și sufletești, – noul om al vremilor, purtând un chip idolesc plin de calități care mai de care mai neasemuite, căutând în jur ca tiranul care cere legiutorilor să pună slugile a-l socoti zeitate. Înșelarea, prietene, înșelarea. Aceste vremuri în care mi-e dat să trăiesc, sunt vremurile Înșelării. Nici n-a început, încă, a-și deschide porțile, noul Babilon al lumii  moderne, că au și alergat, către cinste și slavă, unii și alții, – strigând prin toate cetățile lumii că ei vor o libertate, în care să-și facă de cap în toate cele, fericindu-se, – indiferent că fericirea lor, se întemeiază pe nefericirea altora, – indiferent că bunăstarea lor, se înfăptuiește pe robia altora, – indiferent că triumful lor, se datorează oprimării altora. Vremurile Înșelării, prietene culbec, – și este abia începutul!.. Din pricina Înșelării, cei de care am cutezat să mă apropii, m-au văzut ca pe un vrăjmaș. Adevărul, pentru cei înșelați, este pricină de sfadă, războire, răzbunare și ură. Minciuna, însă, e la loc de cinste, cu toate onorurile care i se cuvin, – căci cu adevărat, cei înșelați, nu o mai pot deosebi, nici între altele, nici peste altele, a-și numi în chip curat, adevăr. Din pricina Înșelării, cei de care am cutezat să mă apropii, m-au văzut ca pe un dușman, căci în lumea lor, este prețuită Mândria, și pentru cei înșelați, n-au loc mai de cinste, în inimile lor împietrite, decât pentru trufie și slavă deșartă. Ce lesne este a fi aproape de aceștia, atunci când va să iubești ceea ce iubesc ei, va să urăști ceea ce urăsc ei, va să răzbuni ceea ce vor ei răzbuna, va să te războiești pentru ceea ce ei vrăjmășesc, – atunci când va să îți placă tot ceea ce le place, va să cinstești ceea ce vor cinsti, va să vorbești ceea ce ei vor vorbi, – în numele Înșelării!..  Ce lesne, este, atunci, a-i înșela, pe unii și pe alții, deopotrivă, – când este îndeajuns a le face pe plac, în orice vor spune că le este pe placu-le, – când este îndeajuns a accepta orice îți vor spune că pentru a fi împreună cu ei, trebuie să accepți, deopotrivă, – când este îndeajuns a le împlini toate poftele, după cum și le închipuiesc, – a le vorbi despre câte-n lună și-n stele, pentru a le da curs visărilor, năzuințelor, idealurilor lor, spre fericirea-le! O, prietene culbec, ce amarnică rătăcire, – întristătoare, este soarta lor! Mă strigă din urma-mi: nebunule, nebunule, ai ajuns a vorbi cu un melc, în loc să pălăvrăgești împreună cu noi!.. – și glasurile lor pier, sub firele de iarbă, înghițite de vremuri!.. Vremelniciaaaaaaa! – striga-va nebunul, recunoscând-o pretutindeni, prietene culbec!  ”

2020 ©Th3Mirr0r

Oglinda – Capitolul L: Vremelnicie