The Mirror – Log Sheets – XLI – My friends

The Mirror – “Log Sheets” [XLI]

Chapter XLI: My friends

“And if seen, they are unimportant, can someone else, talk about what is unseen, – what a futility, to talk about these all, isn’t this true, my dear snail, – my friend?! What nonsense is it about someone, to say to me: oh, crazy one, did you end up talking to a snail, instead of talking to me ?! I know, oh, my friend, I know! I’m not lying to them! .. That’s right, it’s not like you. You, a poor little being, so small, and yet, you know so much, in this world of yours, full of greenery! You, a creature so fragile and that you can see so much fullness, in a bud, sipping its sweetness! You, such a beautiful creature, carrying your house everywhere! You, depicting intelligence in its perfection, in a spiral architecture that is found in the movements of those who take place in the world, – mysteriously, showing the Greatness of the Divine Creation, – you, a creature to whom my eyes can look freely, forgetting, for a moment, this temporality of the world, urging me to look to what is reflected in your composition, the Wisdom of God! It is better to call you, my friend of hope, a bed, than the man who persecutes me because I have dared, in my madness, to talk to you, about what brings me anxiety! For to the man you tell that you want to talk about God, when maybe you only have one more day to live, and you want to spend at least that one, in what you could not all your life, only rejoicing and indulging yourself, all these are words, – oh, it is proper to call yourself, true friend, and on that one, you would weep for pity!

When for a man, to speak of God, is a cause of enmity, it is better to speak with a stone, – for even that – even that inanimate stone, knows the Creator! When for people, there are words, all this, – but there are no words filthy tongue, blasphemy, mockery, mockery, – it is better to speak with the leaves of the trees, for even those, confess their vain speech! When for your fellow men, words are all that lead the human being to think of God, but not to call words evil, gossip, lies, hatred, enmity, envy, wickedness, vengeance, when urged in them, to each other, with a laugh, or cursing, – then, it is better to speak with the sand of the desert, for they speak, but out of their mouths flow the sand of Vanity! Or if you can talk to God about a pagan, though pagan, believing in an imagination, some carved face, invented god, or other human inventions, – but with an Orthodox baptized Christian, you are no longer able to find one way of communication, as from one human being to another, then, it is better to call the pagan, your true friend, and the other, as a stranger, who out of his recklessness, talks in vain! And if you can talk to God with a heretic, who rejects his pride and thus understands the whole history of his worship, and his departure from the True Faith, from a catholic and apostolic Church, – but you cannot talk to a baptized Orthodox Christian, about what grinds your soul, – it is better to name the first, as your friend, – because he will pray for you, – and the other, not to tell him anything else , than that you have your arms open, towards his return, even if he talks in vain! And many more, counting them, than to cause contempt with thy neighbor, it is better to speak with the wind, to bear thy word, everywhere, – and than to be enmity with thy neighbors, for words, it is better to be silent. For, if for others, the chatter in vain is not called blasphemy and reproach, – what use will you have, trying to talk about God, or about everything that is shown in a Reality ?! And if for others, vain chatter is not called anger, hatred, revenge, judgment, condemnation, directed at others, – what use will you have, sitting among them, – and what else can you talk about if you do not follow the worldly spirit? ?! Oh, do not lose your temper, nor get lost, – for those who gave it to understand, will understand, and to those who gave it to want to understand, they will research; what accounts, towards these, when all, have their meanings ?! Those who want to hate each other, to kill each other, will talk in hatred. Those who want to mock each other, to destroy themselves, will talk in defilement. Those who want to magnify one another, to raise their thrones and sceptres, will chatter in the vain glory of the world. What calculations do I really have from all of these, oh, little snail, dear friend? .. – I say to the little being nearby, sighing. ”

2020 ©Th3Mirr0r

Chapter XLI: My friends

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [XLI]

Capitolul XLI: Prietenii mei

„Iar dacă în chip văzut, acestea sunt lipsite de importanță, mai poate cineva, a pălăvrăgi despre ceea ce este nevăzut, – ia zi, culbece drag?! Ce goliciune are vorba cuiva, a-mi spune: nebunule, ai ajuns să vorbești cu un melc, în loc de a vorbi cu mine?! Știu, o, prietene, știu! Nu-i culbec!.. Așa-i, nu-i ca tine. Tu, un biet culbec, atât de mic, și totuși, cunoști atât de multe, în lumea aceasta a ta, plină de verdeață! Tu, o vietate atât de fragilă și care poți vedea atâta de multă plinătate, într-un mugur, sorbindu-i dulceața! Tu, o creatură atât de frumoasă, purtându-ți căsuța pretutindeni! Tu, zugrăvind inteligența în perfecțiunea-i, într-o arhitectură spiralată care se regăsește în mișcările celor ce se petrec în lume, – în chip tainic, arătând Măreția Dumnezeieștii Creații, – tu, făptură spre care ochii mei pot să privească în voie, uitând, pentru o clipă, de vremelnicia aceasta a lumii, îndemnându-mă a căuta către ceea ce se reflectă în alcătuirea ta, Înțelepciunea lui Dumnezeu! Mai bine este să te numesc pe tine, prieten de nădejde, o, culbece, decât pe omul care mă prigonește pentru că am îndrăznit, în nebunia-mi, a vorbi cu tine, despre ceea ce îmi aduce mie neliniște! Căci către omul căruia îi spui că vrei a vorbi despre Dumnezeu, când poate mai ai doar o zi, de trăit, și vrei a ți-o petrece măcar pe aceea, întru ceea ce n-ai putut viața întreagă, numai desfătându-te și răsfățându-te, toate acestea-s palavre, – o, cuvine-se a te numi pe tine, prieten adevărat, iar pe acela, a-i plânge de milă! Când pentru un om, a vorbi despre Dumnezeu, este o pricină de vrăjmășie, mai bine este a vorbi cu o piatră, – căci și aceea, – până și piatra aceea neînsuflețită, cunoaște pe Creator! Când pentru oameni, sunt palavre, toate acestea, – dar nu sunt palavre spurcarea limbii, hula, luarea în derâdere, batjocura, – mai bine este a vorbi cu frunzele copacilor, căci până și acelea, mărturisesc deșarta vorbire a lor! Când pentru semenii tăi, palavre sunt toate cele care duc ființa umană cu gândul către Dumnezeu, dară nu a-și numi palavre vorbirea de rău, cleveteala, minciuna, ura, dușmănia, invidia, răutatea, răzbunarea, când se îndeamnă într-acestea, unii pre alții, într-un hohot de râs, sau blestemându-se, – apoi, mai bine este a vorbi cu nisipul deșertului, căci ei vorbesc, dar din gura-le curge nisipul Deșertăciunii! Ori dacă poți cu un păgân, a vorbi despre Dumnezeu, deși păgân, fiind, crede într-o închipuire, vreun chip cioplit, zeu inventat, ori alte născociri omenești, – însă cu un creștin botezat ortodox, nu mai ești în stare a găsi o cale de comunicare, ca de la o ființă umană, la alta, atunci, mai bine este a-l numi pe păgân, prietenul tău cel adevărat, iară pe celălalt, ca pe un necunoscut, care din nesăbuința-i, pălăvrăgește în van! Iar dacă poți cu un eretic, a vorbi despre Dumnezeu, acela lepădându-și mândria și astfel înțelegându-și întreaga istorie a cultului său, și îndepărtarea de la Credința cea Adevărată, de la Una Biserică sobornicească și apostolică, – însă nu poți vorbi cu un creștin ortodox botezat, despre ceea ce îți macină sufletul tău, – mai bine este a-l numi pe primul, ca prieten al tău, – căci acela se va ruga pentru tine, – iar pe celălalt, a nu-i mai spune nimic, altceva, decât că ai brațele deschise, spre reîntoarcerea sa, chiar dacă pălăvrăgește în van! Și încă pe altele, mai multe, socotindu-le, decât pricine de sfadă cu aproapele tău, mai bine este a vorbi cu vântul, să-ți poarte vorba ta, pretutindeni, – și decât a te vrăjmăși cu aproalele tău, pentru palavre, mai bine este să taci. Căci, dacă pentru alții, pălăvrăgeala în van nu se numește hula și ocara, – ce folos, vei avea, încercând a vorbi despre Dumnezeu, sau despre tot ceea ce se arată într-o Realitate?! Iară dacă pentru alții, pălăvrăgeala în van nu se numește mânia, ura, răzbunarea, judecata, osândirea, îndreptată asupra celorlalți, – ce folos, vei avea, stând printre ei, – și despre ce vei mai putea vorbi, dacă nu urmezi duhul lumesc?! O, nu te pierde cu firea, nici rătăci, – căci celor care li-i dat a înțelege, înțelege-vor, iar celor care li-i dat a vrea să înțeleagă, cerceta-vor; ce socotințe, spre acestea, când toate, au rosturile lor?! Cei care voiesc a se urî unii pe alții, spre a se ucide unii pe alții, vor pălăvrăgi întru ură. Cei care voiesc a se batjocori unii pe alții, spre a se nimici, vor pălăvrăgi întru întinare. Cei care voiesc a se mări unii pe alții, spre a-și ridica tronuri și sceptre, vor pălăvrăgi întru slava cea deșartă a lumii. Ce socotințe, am, cu adevărat, din acestea, o, culbece, prietene drag?.. – zicu-i, oftând.”

Oglinda – Capitolul XLI: Prietenii mei