The Mirror – Log Sheets – XL – The Trouble in the Human Soul

The Mirror – “Log Sheets” [XL]

Chapter XL: The Trouble in the Human Soul

“How many blades of grass, before my eyes, if I don’t count, for how many reasons, to be in me! .. But, you know, as you lie down, near me, little snail, don’t you ?! Come on, dear old wise friend! Tell me, where shall I think of?! .. – I caught my voice to the browny-yellowish being who only felt the touch of my fingers, that he crumpled, hiding in his house full of mysteries. Yes. How much does this spiral not hide, and how much is not shown in his work?! .. Or, here is how the soul movements that take place show the reflection of one’s own identity, as well as its reflection. The inner turmoil that takes place in the human being is due to the same, in relation to his self, as well as the interaction with other identities – of the beings with whom he interacts. The peace of the soul is in the heavenly, and the restlessness is due to the worldly. As a matter of fact, the commotion can also arise from the anchoring in the temporality of earthly life, which pushes the movements of his body, mind, heart and soul, in a completely different direction, – as indeed, the attempt to turn your attention to the heavenly, trigger other reactions, causing other causes, which can also be harmful. Where Water and Fire, – especially as helpful elements for their understanding of the movements that occur, – are no longer found in a Harmony, the human being is found to be influenced in the corresponding directions, as through the resulting oscillations, can appreciate what would happen in itself, – can ascertain what has already happened, – or what determined the action and reaction, rest or movement, – as well as the causes and effects. When he returns to the interior, of course, the human being, little by little, evades the external senses, in a centripetal movement, which over time, approaches his Identity, anchoring it to the inner truth, which is already planted, in itself. And when it has an opening from the inside, to the outside, following the centrifugal movement, it finds a separation. Such movements are found everywhere, – the human being, interacting, however, thus having experience, accumulated through the same, – but which can also become harmful to him. The human being, still, is superior, between the inanimate and the unconscious, and the inanimate; it is also between its two natures, one angelic and the other, devilish, their feeling being more easily understood by what sin is. The human being, therefore, is thrown sometimes into the Water, sometimes into the Fire, through the soul movements that occur, due to his state – of the fall. The fall of the angels, leading to the change of their nature, into devils, without return, shows – or indicates – the reason why it is envied, the human being, by them, who are the real enemies. The devils envy the human being because for them, there is no way back, – while for people, there is this way of healing from the state of fall, by returning to God, who brings the human being out of sin. The state of fall that the human being inherits, since Adam, thus indicates exactly why, it is between the two states, but also that only through God, this human condition is overcome. The movements that take place in the human soul are as it is its state, as its instability, as a being between the two natures. The commotion thus occurs, both within the human being and in his interaction with other beings. It is one’s own soul turmoil, thus found, as well as the turmoil of other people, with whom it interacts, – as indeed, being found the turmoil of beings belonging to Creation, the interaction with everything that is part of Creation, – all, in -A Suffering. Also, there is the interaction with his true enemies – the devils, who in any way seek the loss of the human being in eternal hell. Thus, an unseen war takes place, in a Reality that, as telling as it is in what is Suffering, Pain, Torment, so rejected, for an Illusion. It is sad, truly sad, what is happening, – in a visible way – and to seem so unimportant to the human being, clearly superior, who is endowed with that specific Consciousness, through which to have discernment towards the Truth.”

2020 ©Th3Mirr0r

Chapter XL: The Trouble in the Human Soul

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [XL]

Capitolul XL: Zbuciumul din sufletul omului

„Câta firișoare de iarbă, naintea ochilor mei, de n-am socotință, la câte pricine, să fie în mine!.. Însă, tu știi, culbece, nu-i așa?! Ia zi, dragu’ moșului! Zi-mi, încotro?!.. – prinsăi glas către tuciuriul care numai ce simți atingerea degetelor mele, că se și făcu mototol, ascunzându-se în căsuța-i plină de mistere. Da. Câte nu ascunde această spirală, și câte nu se arată din lucrătura sa?!.. Ori, iată cum mișcările sufletești care se petrec, arată oglindirea propriei identități, ca de altfel, și reflecția acesteia. Zbuciumul interior care se petrece în ființa umană, se datorează acelorași, în raport cu sinele său, ca de altfel și interacțiunea cu alte identități – ale ființelor cu care interacționează. Liniștirea sufletului, se află întru cele cerești, iar neliniștea, se datorează celor lumești. Ca de altfel, zbuciumul poate surveni și din ancorarea în vremelnicia vieții pământești, care-i împing mișcările trupului, minții, inimii și sufletului, într-o cu totul și cu totul altă direcție, – cum de altfel, încercarea de-a-și îndrepta atenția către cele cerești, a-i declanșa alte reacții, provocându-i alte pricine, care îi pot fi de asemenea, vătămătoare. Acolo unde Apa și Focul, – spre osebire ca elemente ajutătoare pentru înțelegerea sa asupra mișcărilor care se produc, – nu se mai regăsesc într-o Armonie, ființa umană se regăsește ca fiind influențată în direcțiile corespondente, cum prin oscilațiile rezultante, poate aprecia ceea ce s-ar petrece în sine, – poate constata ceea ce s-a petrecut deja, – ori ceea ce a determinat acțiunea și reacțiunea, repaosul sau mișcarea, – ca de altfel, cauzele și efectele. Când revine către interior, desigur că ființa umană, încetul cu încetul, se sustrage simțurilor externe, într-o mișcare centripetă, care de-a lungul vremii, să se apropie de Identitatea sa, ancorându-l adevărului interior, care este deja sădit, în sinele propriu. Iar când are o deschidere din interior, spre exterior, urmând mișcarea centrifugală, regăsește o separație. Astfel de mișcări, se întâlnesc peste tot, – ființa umană, interacționând, cu toate acestea, având astfel experiență, acumulată prin aceleași, – dar care de asemenea, îi pot deveni vătămătoare. Ființa umană, încă, este superioară, între cele însuflețite și fără de conștiință, și cele neînsuflețite; se află și între cele două firi ale sale, una îngerească și cealaltă, diavolească, simțirea acestora fiind mai ușor pricepută prin ceea ce este păcatul. Ființa umană, așadar, este aruncată când în Apă, când în Foc, prin mișcările sufletești care se produc, datorită stării sale – a căderii. Căderea îngerilor, conducând la preschimbarea firii acestora, în diavoli, fără de întoarcere, arată – sau indică – motivul pentru care este invidiată, ființa umană, de către aceștia, care sunt adevărații vrăjmași. Diavolii invidiază ființa umană fiindcă pentru ei, nu mai există cale de întoarcere, – pe când pentru oameni, există calea aceasta, de vindecare de la starea de cădere, prin revenirea la Dumnezeu, Carele scoate ființa umană din păcat. Starea de cădere pe care o moștenește ființa umană, încă de la Adam, indică astfel tocmai de ce anume, se află între cele două stări, dar și că numai prin Dumnezeu, se depășește această condiție umană. Mișcările care se petrec în sufletul omului, sunt după cum este starea sa, după cum instabilitatea sa, ca ființă între cele două firi. Zbuciumul, se produce astfel, atât în interiorul ființei umane, cât și din interacțiunea sa, cu alte ființe. Este propriul zbucium sufletesc, astfel aflat, cât și zbuciumul altor oameni, cu care interacționează, – ca de altfel, regăsindu-se și zbuciumul ființelor care aparțin Creației, interacțiunea, cu tot ceea ce se află ca parte a Creației, – toate, într-o Suferință. De asemenea, apare și interacțiunea cu vrăjmașii cei adevărați ai săi, – diavolii, care cu orice chip, caută pierderea ființei umane în iadul cel veșnic. Se petrece astfel un război nevăzut, într-o Realitate care pe cât de grăitoare este întru ceea ce este Suferința, Durerea, Chinul, pe atât de respinsă, pentru o Iluzie. Este întristător, cu adevărat întristător, ceea ce se petrece, – în chip văzut – și să pară atât de lipsit de importanță pentru ființa umană, net superioară, care este înzestrată cu acea Conștiință specifică, prin care să aibă discernerea către Adevăr.”

Oglinda – Capitolul XL: Zbuciumul din sufletul omului