The Mirror – Log Sheets – XXXV – The emptiness of the human word

The Mirror – “Log Sheets” [XXXV]

Chapter XXXV – The emptiness of the human word

“Talking about them is empty, isn’t it, my dear little grass ?! You for your tongue, bring comfort to my burdened soul, – me in this, counting you my friends. In every word, there is emptiness, so that from the fullness of its utterance, its utterance, to derive. In every sound, there is the frequency that passes through time and space, beyond that, the vibration that penetrates, to the Reality to which I hope to know it, – otherwise, than I was told about the same, taught from a young age in what I it turns out to be just Illusion. In the world from which I have departed, oh, comforters, every empty word looks like the fullness of meaning, like any word full of meaning, it is as empty in its depth. Empty speech is therefore considered to have fullness, fullness as a lightness, as well as meaning or lack of meaning. Their speech, agony or dissipation, as well as the ease of their party, in the human world. Weighing them, with ease or diligence, with consideration or without restraint, with accountability, or without consideration. How much speech without discovery, how many discoveries, without meaning! How many values, meaningless, how, how much lack of discernment, in what he can understand! To speak what is proper, at the right time, as well as not to speak of whatever is proper, for it is inappropriate, – what will all this mean, oh, my dears?! ..

In the world I am moving away from, speaking to the Truth shows the emptiness of the human word, – while speaking into the Truth, the fullness given to the word, – for, what can the human being really speak? All the languages ​​of the earth are, therefore, a just division, for another account, which does not belong to man, – their entanglement, showing the distant past, of the tower of Babel, indicating the same disobedience of men to God, their ferocity against the Creator, masters, as well as their own, imminent destruction. Can I understand, then, what takes me away from those to whom I cannot speak? Can I understand, then, what would bring me closer to them, without speaking, preferring silence? But what can we really talk about – and why is silence often better, for the same reasons I would be burdened with – even out of recklessness ?! Why the birds of the sky can be understood so easily, and the human being, clearly superior to them, no longer finds that understanding, nor his own, making a Projection, from the own truths of others, thus lending them to the perpetuation of his own understanding, to justify his own internalized and spectralized truth, – from which to emerge the misunderstanding of others? – Isn’t this out of Pride ?!

You say, oh, the comforters, you say, then, if I am justified in my silence, often, moving away. So it is, oh, my dear friend, that silence will be a necessity, for anyone who wants to follow the path that he considers to be the one that brings him better, closer to his inner truth, anchoring it to the Origin from who draws himself, notifying him of his own Identity, through the Soul which he urges to the Eternal Truth?! being called as non-speakers, by those who have that Consciousness, but whose speech no longer bears any blessing, – as from their speech, the empty word which they consider to be truth, the speech which shows the emptiness of truth, to which my silence seeks difference ?! What will be understood, from these, oh, the blessors?! .. Isn’t the right account, rightly, to all ?! .. Someone says: you are guilty. That’s right. And let’s just say you’re careless, it’s your fault. That’s right. And if he hits you, for what he thinks would be your indifference, it’s appropriate to say – that’s right – shut up. Silence, oh, silence – it’s gratifying, because it bears them all. The turmoil of the soul is the lack of silence. Cultivating silence comes from vain talk. Keeping quiet stops the talk. For out of silence departeth the word of truth, as from the silence of the power of the word, to the Eternal Truth. ”

2020 ©Th3Mirr0r

Chapter XXXV – The emptiness of the human word

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [XXXV]

Capitolul XXXV: Goliciunea cuvântului omenesc

„A vorbi despre acestea, sunt vorbe goale, – nu-i așa, dragele mele firișoare de iarbă?! Voi pre limba-vă, aduceți mângăiere sufletului meu împovărat, – eu într-aceasta, socotindu-vă prietenele mele. În fiecare vorbă, se află goliciunea, ca din plinătatea rostirii acesteia, rostuirea-i, să se derive. În fiece sunet, se află frecvența care parcurge timpul și spațiul, dincolo de aceea, vibrația care pătrunde, către Realitatea spre care nădăjduiesc a cunoaște-o, – altfel, decât mi s-a dat a ști despre aceeași, dăscălit de mic în ceea ce mi se arată a fi doar Iluzie. În lumea de care m-am îndepărtat, o, mângăioaselor, orice vorbă goală se arată precum plinătatea însemnătății, precum orice vorbă plină de însemnătate, se află ca fiind goală într-adâncimea-i. Vorba goală este așadar socotită ca având plinătate, plinătatea ca fiind o ușurătate, la fel precum însemnătatea sau lipsirea de la sensul acesteia. Vorbirea acestora, agoniseală sau risipire, precum ușurătatea petrecerii lor, în lumea umană. Cântărirea acestora, cu lesnicie sau sârguință, cu luarea aminte sau fără reținere, cu dare de seamă, ori, fără de socotință. Câtă vorbire fără de descoperire, cum câte descoperiri, fără de sens! Câte valori, fără de însemnătate, cum de altfel, câtă lipsă de discernământ, întru ceea ce poate avea înțeles! A vorbi ceea ce se cuvine, la timpul potrivit, ca de altfel, a nu vorbi despre orice se cuvine, căci este nepotrivit, – ce va să însemneze, toate acestea, o, dragele mele?!..

În lumea de care mă îndepărtez, vorbirea spre Adevăr, arată goliciunea cuvântului omenesc, – pe când vorbirea întru Adevăr, plinătatea care i se dă cuvântului, – căci, ce poate vorbi, cu adevărat, ființa umană? Toate limbile pământului, sunt așadar o dreaptă despărțire, pentru o altă socotință, care nu aparține omului, – încâlcirea acestora, arătând trecutul îndepărtat, al turnului Babel, indicând aceeași nesupunere a oamenilor față de Dumnezeu, înverșunarea lor împotriva Creatorului, înnebunirea lor spre a stăpâni, ca de altfel, propria lor, iminentă distrugere. Oare, pot înțelege, atunci, ceea ce mă îndepărtează de cei spre care nu pot vorbi despre acestea? Oare, pot înțelege, atunci, ceea ce m-ar apropia de aceiași, fără de a mai vorbi, preferând tăcerea? Însă, despre ce se poate vorbi, cu adevărat, – și de ce adeseori, mai bună este tăcerea, întru aceleași pricine, cu care m-aș împovăra, – chiar dintr-o nechibzuință, să-mi fie?!  De ce paserile cerului se pot înțelege cu atâta ușurătate, iară ființa umană, net superioară acestora, nu-și mai găsește acea înțelegere, nici a sa proprie, făurindu-și o Proiecție, din adevărurile proprii ale altora, împrumutându-le astfel, spre dăinuirea propriei sale înțelegeri, spre justificare propriului său adevăr internalizat și spectralizat, – din care să reiese neînțelegerea celorlalți? – oare, nu din Mândrie, să fie aceasta?!

Spuneți voi, o, mângăioaselor, spuneți voi, atunci, dacă sunt îndreptățit spre tăcerea-mi, adesea, îndepărtându-mă. Așa este, o, dragele mele prietene, că tăcerea, va fi o necesitate, pentru oricine voiește a urma calea pe care-o socotește ca fiind cea care-l apropie mai bine, de adevărul său interior, ancorându-l către Obârșia de la care se trage, înștiințându-l de Identitatea sa proprie, prin Sufletul pe care îl îndeamnă către Veșnicul Adevăr?!.. O, spuneți voi, mângăioaselor, de ce paserile cerului pot grăi acest adevăr, neavând Conștiință, nefiind purtătoare de Conștiință, – fiind numite ca necuvântătoare, de cei care au acea Conștiință, dar care cuvântarea lor nu mai poartă nicio binecuvântare, – cum din cuvântarea lor, vorba goală pe care și-o socotesc a le fi adevăr, vorbirea cea care arată goliciunea de la adevăr, spre care tăcerea mea, caută osebirea?! Ce va să fie înțeles, dintr-acestea, o, binecuvântătoarelor?!.. Oare nu cumva, dreapta socotință, cuvine-se, către toate?!.. Că de zice careva: vinovat ești. Așa e. Iară de zice că nepăsător ești, întru vinovăția-ți. Așa e. Iară de te lovește, pentru ceea ce i se pare că ar fi nepăsarea-ți, cuvine-se zice – așa e – tăcând. Tăcerea, o, tăcerea – binegrăitoare este, căci le suportă pe toate. Zbuciumul sufletesc, este lipsa tăcerii. Cultivarea tăcerii, desprinde de vorba deșartă. Ținerea tăcerii, oprește vorba deșartă. Căci din tăcere, pleacă grăirea de adevăr, cum din tăcere, puterea cuvântului, îndreptând către Adevărul Cel Veșnic.”

2020 ©Th3Mirr0r

Oglinda – Capitolul XXXV: Goliciunea cuvântului omenesc