The Mirror – Log Sheets – XXXII – The real war

The Mirror – “Log Sheets” [XXXII]

Chapter XXXII – The real war

“My life was wasted in this time, oh, comforters, to taste what Vanity is. And now, I look across the earth, trying to understand them. Only now, my heart troubled by everything that happens, is reconciled, because it finds its peace in the heavenly things, like war, in the worldly things. Oh, really, I don’t know anything, – when researching them, distinguishing them, he shows me how ignorant I am. Oh, indeed, I can do nothing, – for it is not possible for the small to rise without the great, it is not possible for the weak to succeed without the strong, just as it is not possible to acquire, without deserving, or knowing, without being given. Oh, truly, I am nothing, – for I am from the earth and in the same, I will return, full of sins I am and called by death to my grave. Or, I am nothing, without God, – as nothing would exist, without God, – I know nothing, without God, – as nothing I know considering it as a whole, and from all this finding nothing, thus understanding that I can know nothing without God, I can do nothing without God, nothing can be built without God.

The real war is with myself. For in me is ignorance. In me, there is recklessness. In me is weakness. In me, there is helplessness. In me is the darkness. In me, there is adversity. In me, there is the disease. In me, passions. In me, lust. In me, the beasts and the boars. In me, all this, and many more, like these, and from these, differing, – in me, war. War, however, be – and I will find peace, I will find peace! From their account, understanding. Out of their distinction, recognition. Out of self-judgment, repentance. Only then can I say that my life will not have been in vain during this time. Only then, I will be able to say that I understood, at the very least, something, from everything that happens to me. And even then, they would not have been enough, because it would have been just another way to truly acknowledge my nothingness. It would have been just another part of myself accepting his condition. It will have been nothing but a self-awareness of weakness through its recognition. It will have been nothing but a search for the self, in impotence. The commotion that occurs is the detachment from the Illusion. Reality, which endures everywhere, is beyond this Illusion. From the Illusion of Reality, my life was wasted.

How temporary in the human world, all are! The worldly spirit is like a tornado, which in its motion encompasses all that is in vain, – which dries up the human being of life, – which with its nets, carries it from one dream to another, from a deception, to another, sipping his soul powers, – and I, the unfortunate one, am in the eye of the storm. Here I am, acknowledging my weaknesses. Here I am, acknowledging my weaknesses. Here I am, acknowledging my nothingness. Here I am, acknowledging my futility. Oh, how tumultuous, in this world, whirlwinds with whirlwinds, clinging together, to shatter everything, to unite to the evil and divide from the good, to create the Iniquity, to mix the truth with the lie, and to create Confusion, to mixing light with darkness and creating Wandering, to mix water and fire, indicating imminent Disaster. Here, in the eye of the storm, I feel a peace. Only in this way can I detach myself from this Illusion of Reality, only in this way can I find peace in the turmoil of the world, turning to myself, to my own judgment, to my own and my own research, to my own war in self- mi, as a human being between the two natures. Only in this way can I find that peace, in this troubled world, in which I live, of Reality. Only in this way can I understand why all this. Only in this way can I detach myself from all this, understanding how hurt this world is, how hurt, at the same time, my fellow men are.

Oh, tufts of grass, – scatter the tumult of my grieving heart! .. “

2020 ©Th3Mirr0r

Chapter XXXII – The real war

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [XXXII]

Capitolul XXXII: Adevăratul război

„Risipitu-s-a viața mea pe vremelnicia aceasta, o, mângăioaselor, spre a gusta ceea ce este Deșertăciunea. Iar acum, privesc de-a lungul și de-a latul pământului, încercând a le înțelege. Abia acum, inima mea zbuciumată de tot ceea ce se petrece, se împăciuește, căci își află liniștirea întru cele cerești, precum războirea, întru cele lumești. O, cu adevărat, nimic nu știu, – când cercetându-le, osebindu-le, îmi arată cât sunt de neștiutor. O, cu adevărat, nimic nu pot, – căci nu este cu putință de la cel mic a se ridica fără de cel mare, nu este cu putință celui slab a reuși fără cel puternic, pe tot așa cum nu este cu putință a dobândi, fără să fi meritat, ori a cunoaște, fără să ți se fi dat. O, cu adevărat, nimic nu sunt, – căci din pământ sunt și într-același, mă voi întoarce, plin de păcate sunt și chemat de moarte către mormântu-mi. Ori, nu sunt nimic, fără de Dumnezeu, – precum nimic nu ar exista, fără de Dumnezeu, – nimic nu știu, fără de Dumnezeu, – precum nimicul ce-l știu socotindu-l ca pe un tot, iar din totul acesta aflând nimicul, înțelegând astfel că nu pot cunoaște nimic, fără de Dumnezeu, nu pot face nimic, fără de Dumnezeu, nu se poate zidi nimic, fără de Dumnezeu.

Adevăratul război, este cu mine însumi. Căci în mine, se află necunoașterea. În mine, se află nechibzuința. În mine, se află slăbiciunea. În mine, se află neputința. În mine, se află întunericul. În mine, se află potrivnicia. În mine, se află îmbolnăvirea. În mine, patimile. În mine, poftele. În mine, fiarele și jivinele. În mine, toate acestea, și încă multe altele, ca acestea, și dintr-acestea, deosebindu-se, – în sine-mi, războiul. Războirea, să fie cu toate acestea, – și afla-voi pacea, afla-voi liniștirea! Din socotința-le, înțelegerea. Din osebirea-le, recunoașterea. Din judecata de sine, căința. Abia atunci, pot spune că nu va fi fost în van, viața mea, într-această vremelnicie. Abia atunci, voi putea spune că am priceput și eu, câtuși de puțin, ceva, din toate cele ce mi se întâmplă. Și nici atunci, nu vor fi fost îndeajuns, căci nu va fi fost decât o altă cale prin care să-mi recunosc, cu adevărat, nimicnicia. Nu va fi fost decât o altă parte din mine însumi, care să-și accepte starea în care se află. Nu va fi fost decât o înștiințare de sine, asupra slăbiciunii, prin recunoașterea sa. Nu va fi fost decât o cercetare a sinelui, întru neputință. Zbuciumul care se produce este desprinderea de Iluzie. Realitatea, cea care dăinuie, pretutindeni, este dincolo de această Iluzie. Din Iluzia Realității, risipitu-s-a viața mea, pe nimicuri.

Câtă vremelnicie, în lumea umană! Duhul lumesc, este ca o tornadă, care în mișcarea-i, cuprinde tot ceea ce este zădărnicie, – care secătuiește ființa umană de viață, – care cu mrejele sale, o poartă dintr-o visare într-alta, dintr-o amăgire, la alta, sorbindu-i puterile sufletești, – iar eu, nefericitul, sunt în ochiul furtunii. Aici sunt, recunoscându-mi slăbiciunile. Aici sunt, recunoscându-mi neputințele. Aici sunt, recunoscându-mi nimicnicia. Aici sunt, recunoscându-mi zădărnicia. O, cât zbucium, în lumea aceasta, vârtejuri cu vârtejuri, prinzându-se laolaltă, spre a spulbera totul, spre unirea la cele rele și dezbinarea de la cele bune, spre a crea Fărădelegea, spre amestecarea adevărului cu minciuna și creând Confuzia,  spre amestecarea luminii cu întunericul și creând Rătăcirea, spre amestecarea apei și a focului, indicând Dezastrul iminent. Aici, în ochiul furtunii, simt o împăciure. Numai astfel, mă pot desprinde de această Iluzie a Realității, numai astfel, pot regăsi pacea, în zbuciumul lumii, întorcându-mă către mine însumi, spre propria mea judecată, spre propria mea și de sine cercetare, spre propriul meu război întru sine-mi, ca ființă umană aflată între cele două firi. Numai astfel, pot regăsi acea liniștire, într-această lume zbuciumată, în care viețuiesc, al Realității. Numai astfel, pot înțelege, de ce toate acestea. Numai astfel, pot să mă desprind, de toate acestea, înțelegând cât de vătămată, este lumea aceasta, cât de vătămați, totodată, și semenii mei.

O, firișoarelor de iarbă, – risipiți zbuciumul inimii mele îndoliate!.. “

2020 ©Th3Mirr0r

Oglinda – Capitolul XXXII: Adevăratul război