The Mirror – Log Sheets – XXIV – Consciousness and Reality

The Mirror – “Log Sheets” [XXIV]

Chapter XXIV – Consciousness and Reality

“The reality, really, is heartbreaking … The more heartbreaking, the more it can hurt. Or, with every split of the Illusion, I am brought to Reality, to feel this unseen war, which is happening. My mind is far too weak to distinguish the Real, as it is, in its Simplicity, thus mingling with what only seems to be the Real, the I-Real. Weakened by what is happening beyond her knowledge, her mind is blinded in the dark – she is, yes, still blinded, trying to free herself from the chains that surround her. It is truly, Frightening, Reality, because in this unseen war, the soul cannot overcome anything without God. Rather, without guidance, he can be harmed, rather than healed, if he let everything go normally – and these happen because he is not prepared for this journey, he is still chained by what distinguishes or it seems to him to call himself Real, but also because of the bondage of his passions and lusts, of his defilement and blackness in sin. Recognition of sin, therefore, becomes all the more difficult as Consciousness is not awake, it has not established that specific and necessary bridge to give way to the Voice of Consciousness asleep in its own self, this is also due to its chaining, in the worldly plane, earthly. Knowledge, on the other hand, of sin, shows him a path to follow, the soul awakening from the intoxication of the passions and lusts which have bound it through its own senses, – but especially through the carnal ones, which it connects with the earthly ones, all the more so as the human being carries this element, anchored to the earth from which it is made.

“The first man is of the earth, earthly, the second man is of heaven,” says the Holy Apostle Paul, to the guidance of all peoples, his edifying teachings showing the human being what Wisdom is, revealing to him the Truth. It also seeks my soul, in the Reality that endures everywhere. For he recognizes by the Truth revealed in the Holy Divine Scripture, the Real purpose of the human being born on earth precisely to know his True Friend, God, to follow the Eternal One, as his Creed confesses the same Truth, the One God – Trinity, – Father, Son and Holy Spirit. Consciousness shows the human being why it cannot exist without God.

Consciousness shows the human being why, without God, it cannot exist. Consciousness shows the human being how and in what way, it is doomed to death and eternal hell. Consciousness shows the human being why, without God, he self-destructs, to the point of nullification, in this world in which he was given birth, – and not only, – that this dreadful destruction will continue in the eternity that follows. . Consciousness is the gift from God, for the human being, as a right judge who cannot be deceived. The human being, even if he sleeps his Consciousness, in the same way, through passions, lusts, through sin, through iniquity, – even through numbness, falling asleep, dreaming, forgetting, – this, accompanies him everywhere. It is frightening, for the human being, that after his death, here on earth, after crossing the threshold beyond the grave, he wakes up to Reality! .. Oh, frightening, it really is, this mystery!

I sigh. I was left alone. Me, the fool. Old and stupid wrecked old man! Me and my words! .. Me, in my possession, grumpy. – and I look at my slender hands, which over the years, showed me the Illusion of Beauty that I aspired to, in my indecency. Here, it is, the body, the corpse! There it is, now, thrown into the pit, prey to germs and rot! No, beauty, blind man! There it is, where does your beauty sit, fool! .. No! See it, by now! N / A! Take a good looking into the mirror! But look, you bastard! There, you beast! There, the abomination! There, the darkness! See, then !? What did you waste your life on, you bastard ?! And for what?! You remained ..

.. And again, from the trembling of my grieving heart, a collapse of the Illusion. Illusions. Ideals. Oh, how temporary, in this world I have strayed from! .. “

2020 ©Th3Mirr0r

Chapter XXIV – Consciousness and Reality

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [XXIV]

Capitolul XXIV: Conștiița și Realitatea

„Realitatea, cu adevărat, este Sfâșietoare… Cu atât mai sfâșietoare, cu cât poate chiar vătăma. Ori, cu fiece spintecare a Iluziei, sunt adus către Realitate, spre a simți acest război nevăzut, care se petrece. Mintea mea, este cu mult prea slabă, pentru a distinge Realul, așa cum este, în Simplitatea sa, amestecându-se astfel, cu ceea ce doar pare, a fi Real, I-Realul. Slăbită de ceea ce se petrece dincolo de cunoașterea sa, mintea orbecăie pe întuneric – o, da, încă orbecăie, încercând să se elibereze din lanțurile care o cuprind. Este cu adevărat, Înfricoșătoare, Realitatea, fiindcă într-acest război nevăzut, sufletul nu poate birui nimic, fără de Dumnezeu. Mai degrabă, fără de îndrumare, se poate vătăma, mai mult decât vindecarea-i dacă ar fi lăsat totul să decurgă normal, – iar acestea, se petrec fiindcă nu este pregătit, pentru această călătorie, încă mai este înlănțuit de ceea ce distinge sau îi pare a-și numi ca fiindu-i Real, dar de asemenea, din pricina robiei patimilor și poftelor, a întinării și înnegurării sale în păcat. Recunoașterea păcatului, așadar, devine dificilă cu atât mai mult cu cât nu are trează Conștiința, nu are stabilită acea punte specifică și necesară pentru a da curs Glasului Conștiinței cea adormite în sinele propriu, asta datorându-se tot înlănțuirii sale, în planul lumesc, pământesc. Cunoștința, în schimb, asupra păcatului, îi arată o cale pe care trebuie să urmeze, sufletul trezindu-se din beția patimilor și a poftelor care l-au înlănțuit prin chiar propriile sale simțuri, – dar mai ales, prin cele trupești, care îl leagă de cele pământești, cu atât mai mult cu cât ființa umană poartă acest element, ancorat pământului din care este făcut.

“Omul cel dintâi este din pământ, pământesc, omul cel de-al doilea este din cer” spune Sfântul Apostol Pavel, către îndrumarea tuturor popoarelor, ziditoarele sale învățăminte arătând ființei umane ceea ce este Înțelepciunea, revelându-i Adevărul. Aceasta caută și sufletul meu, în Realitatea care dăinuie pretutindeni. Căci recunoaște prin Adevărul revelat în Sfânta Dumnezeiasca Scriptură, scopul Real al ființei umane care se naște pe pământ tocmai pentru a cunoaște pe Adevăratul său Prieten, Dumnezeu, de a-L urma pe Cel Ce Este Etern,după cum Crezul său mărturisește același Adevăr, Unul Dumnezeu Întreit, – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Conștiința, îi arată ființei umane de ce nu poate exista, fără de Dumnezeu.

Conștiința, îi arată ființei umane de ce, lipsită de Dumnezeu, nu poate exista. Conștiința, îi arată ființei umane cum și în ce chip, se osândește către moarte și iadul cel veșnic. Conștiința îi arată ființei umane de ce, fără de Dumnezeu, se autodistruge, până la nulificare, într-această lume în care i-a fost dată a se naște, – și nu numai, – că i se va continua această înfricoșătoare pieire în veșnicia care urmează. Conștiința, este darul de la Dumnezeu, pentru ființa umană, ca un drept judecător care nu poate fi înșelat. Ființa umană, chiar dacă își adoarme Conștiința, în fel și chip, prin patimi, prin pofte, prin păcat, prin fărădelege, – ba chiar și prin amorțire, adormire, visare, uitare, – aceasta, îl însoțește pretutindeni. Înfricoșător, este, pentru ființa umană, ca după moartea-i, aici, pe pământ, după ce trece pragul de dincolo de mormânt, să se trezească la Realitate!.. O, înfricoșătoare, este cu adevărat, taina aceasta!..

Oftez. Rămas-am singur. Eu, neghiobul. Hodorog bătrân șî prost! Eu și cu palavrele mele!.. Eu, în posăcia-mi. – și privesc la mâinile mele sfrijite, care cu trecerea anilor, mi-au arătat Iluzia Frumuseții spre care am năzuit, în netrebnicia-mi. Iaca, amu, stârvul! Iaca, acuși, zvârlit în groapă, pradă ghiermilor șă putrezîciunei! Na, frumusăță, orbule! Iaca, undi-ț șăde frumusăța, smintitule!.. No! Vezi-o, de-amu! Na! Ie oglinda, di colea! Privește-într-însa, ticălosule! Ioti, dihanio! Ioti, urâciunea! Ioti, întunecarea! Vezi, amu!? Spre ce ți-ai risipit tu viața, ticălosule?! Și pentru ce?! Rămas-ai ..

.. Și iarăși, din zvâcnetul inimii mele îndoliate, o surpare a Iluziei. Iluzii. Idealuri. O, câtă vremelnicie, în lumea aceasta de care m-am îndepărtat!..”

Oglinda – Capitolul XXIV: Conștiița și Realitatea