The Mirror – “Log Sheets” [XI]

The Mirror – “Log Sheets” [XI]

Chapter XI – In the eye of the tyrant inside me

“Or I, the tyrant to whom your eyes look, looking for my disease, wanting my healing from the Reality that confesses to you, likewise, the same truth, I look to you with pity. It is not in my eye the hatred with which you made him ill with your judgments, honorable court! In my eye there is no poison of your iniquity, esteemed guests, pious judges! In my eyes, I have no room for the world of hatred that you have forged with others, judging and condemning, – I have no place for the ocean of poison that flows into the worldly paradise of the insane! ..

My eye is sick of your hatred, which you never get tired of, your hatred that always seeks to dig deeper and deeper, screaming at it – my eye is sick of your poison, which you spread everywhere, legislating iniquity and glorifying death, in the world! .. So do not be ashamed, O my judges, look at it! In its mirror, to see the Vanity of this world, – in its reflection, as from a mirror, to look at your faces! .. Isn’t it, oh, venerable guests, that they frighten you, these ?! Isn’t it, my honorable judges, that the Illusion of Reality shatters you ?! Or, you, you are not able to look at all this, and you want to heal me ?! You are not able to look at your own faces, in a mirror, oh, judges, are you ?! But you are not tired of judgments and condemnations, are you ?! How easy it is to judge others, – how easy it is for you to be condemned, – but how hard it is for you to judge yourselves, first of all, looking at yourself in the mirror of my eye, isn’t it, oh, to the poor ?! You can’t stand the hatred of the world, which made my eye sick, – how can the poison that flows, flowing, isn’t it ?!

Behold, this is my sick eye, and bring it out, my righteous judges, and bring it out, and cast it to the beasts of the earth, that it may be full. For thus, the poor, the poor people, from human beings, become like beasts, in killing each other, and filling this earth with iniquity! And what do you think I do, O poor people, your judgments ?! By condemning them, you condemn yourself, sharing their fate, O poor poor judges! Don’t you see Reality ?! Can’t you really see how much hatred there is in this world? – and if you see, at least a fragment of what is the hatred of the world, – oh, unfortunate ones, what do you think propagates, your judgment, – what do you think intensifies, your sentence, to the poor ?! And if you cannot see these, with your own eyes with which God has endowed you, why do you want the healing of those same eyes, which can look ?! And if, looking only, you are afraid of what you see, that it is happening around the world, because of hatred, why, oh, poor judges, do you intensify it, poisoning others, with your judgments and causes, condemning ?! You can’t really look at the hatred of this world, can you ?! Just as you can’t really look without hurting yourself – just like that, don’t hurt others more than they are, oh, poor people! For ye judge the murderers of this earth, condemning them in the sight of the multitude, and making you partakers of the iniquities of the earth. God leaves the light of the sun and for them, in His great Mercy; you, on the other hand, want to put an end to the light of their eyes, out of the same hatred with which they fell ill, killing, – out of the same poison that enveloped their souls, if they ended up killing ?!

Can’t you really see what you’re doing, oh, poor people ?! Can’t you really see ?! And if you can’t see them, why do you condemn those who can see them differently than you ?! Why do you want to heal the eyes of someone who sees something other than what you see, – and why, oh, the unfortunate, judged, condemned, in the sight of the world, all the iniquity, intensifying it ?! But how easy it is to judge, in the sight of all, for their poisoning, for their hatred, the criminals of this earth, but those criminals whose names adorn your world, with their words, with their faces, inlaid in wood. and stone, in buildings and statues, do you bring to the crowd, with pomp and offerings, to the crowd ?! You have come to glorify your own tyrants, O unfortunate ones, you have come to legislate your own iniquity, O poor judges! .. Look in the mirror of this world, Reality will fully convince you. Only then will you understand why I bless you tyrants, criminals, rapists and robbers, whom you condemn everywhere, filling this world with lawlessness, madness, hatred, opposition and division. “

2020 ©Th3Mirr0r

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal” [XI]

Capitolul XI: În ochiul tiranului din mine

„Ori eu, tiranul spre care ochii voștri privesc, căutându-mi boala, vrându-mi vindecarea de la Realitatea care vă mărturisește, aidoma, același adevăr, caut la voi, cu milă. În ochiul meu nu este ura cu care l-ați îmbolnăvit cu judecățile voastre, onorabilă instanță! În ochiul meu nu este otrava fărădelegii voastre, stimabili oaspeți, cucernici judecători! În ochiul meu, nu am loc pentru lumea urii pe care ați făurit-o deîmpreună cu alții, judecând și osândind, – nu am loc pentru oceanul de otravă care se revarsă în paradisul lumesc al nebunilor!..

Ochiul meu, este îmbolnăvit de ura voastră, de care nu vă mai săturați, ura voastră care caută mereu, a săpa, tot mai adânc, scrijălindu-l, – ochiul meu este îmbolnăvit de otrava voastră, pe care o răspândiți pretutindeni, legiferând fărădelegea și slăvind moartea, prin lume!.. Așa că nu vă sfiiți, o, judecătorii mei, priviți-l! În oglinda acestuia, să vedeți Deșertăciunea lumii aceste, – în reflecția acestuia, ca dintr-o oglindă, a vă privi chipurile voastre!.. Nu-i așa, o, venerabili oaspeți, că vă înspăimântă, acestea?! Nu-i așa, onorabilii mei judecători, că vă spintecă Iluzia Realității?! Ori, voi, nu sunteți în stare să priviți toate acestea, și mă vreți vindecat?! Nu sunteți în stare a vă privi propriile voastre chipuri, într-o oglindă, o, judecătorilor, nu-i așa?! Însă, nu v-ați săturat de judecăți și osândiri, nu-i așa?! Ce lesne, este să judecați pe alții, – ce lesne, vă este a-i osândi, – însă, cât de greu, să vă judecați voi înșivă, înainte de toate, privindu-vă în oglinda ochiului meu, nu-i așa, o, sărmanilor?! Nu puteți suporta ura lumii, care mi-a îmbolnăvit ochiul, – cum nici otrava care se scurge, șiroind, nu-i așa?!

Iată, acesta este ochiul meu cel bolnav, – scoateți-l, judecătorii mei bravi și destoinici, – scoateți-l, și zvârliți-l fiarelor pământului, să se îndestuleze! Căci așa, bieții, sărmanii oameni, din ființe umane, devin precum fiarele, într-a se ucide unii pe alții, și a împle pământul acesta de fărădelege! Și ce credeți că fac, o, sărmanilor, judecățile voastre?! Osândindu-i, vă osândiți pe voi înșivă, împărtășindu-le soarta, o, sărmani, bieți judecători! Oare nu vedeți Realitatea?! Oare, chiar nu puteți vedea, câtă ură există în lumea aceasta, – ? – iar dacă zăriți, măcar o frântură din ceea ce este ura lumii, – o, nefericiților, ce credeți că propagă, judecata voastră, – ce credeți că întețește, osânda voastră, sărmanilor?! Iar dacă voi nu le puteți vedea pe acestea, cu proprii voștri ochi cu care v-a înzestrat Dumnezeu, de ce vreți vindecarea acelorași ochi, care pot să privească?! Iar dacă, privind numai, de vă înfricoșați la ceea ce vedeți, că se petrece prin lume, din pricina urii, pentru ce, o, sărmanilor judecători, o întețiți, otrăvindu-i pe alții, cu judecățile și pricinile voastre, osândind?! Nu puteți privi voi, cu adevărat, ura lumii aceste, nu-i așa?! Precum nici nu puteți privi, cu adevărat, fără de a vă vătăma, – pe tot așa, nu-i vătămați pe alții, mai mult decât sunt, o, sărmanilor! Căci voi, judecați criminalii pământului acesta, osândindu-i, în văzul mulțimii, făcându-vă astfel părtași, fărădelegii spre care fost-au împinși. Dumnezeu lasă lumina soarelui și pentru aceștia, în mare Mila Sa; voi, în schimb, vreți a curma lumina ochilor lor, dintr-aceeași ură de care s-au îmbolnăvit, ucigând, – dintr-aceeași otravă care le-a cuprins sufletele, de-au ajuns a ucide?!

Oare, chiar nu puteți vedea, ceea ce faceți, o, sărmanilor?! Oare, chiar nu puteți, a vedea?! Iar dacă nu puteți vedea, pe acestea, de ce osândiți, pe cei care le pot vedea, altfel, decât voi?! De ce vreți vindecarea ochilor cuiva care văd altceva decât ceea ce vedeți voi, – și de ce, o, nefericiților, judecați, osândiți, în văzul lumii, toată fărădelegea, întețind-o?! Dară, ce lesne, este a judeca, în văzul tuturor, spre otrăvirea lor, spre ura lor, criminalii pământului acesta, – însă pe acei criminali ai căror nume, vă decorează lumea voastră, cu vorbele lor, cu chipurile lor, încrustate în lemn și piatră, în edificii și statui, îi aduceți spre mărire, cu pompă și ofrande, mulțimii?! Ați ajuns a vă slăvi proprii voștri tirani, o, nefericiților, – ați ajuns a vă legifera propria voastră fărădelege, o, bieți judecători!.. Priviți în oglinda lumii aceste, Realitatea, vă va convinge pe deplin. Abia atunci, veți fi înțeles, de ce vă binecuvintez tiranii, criminalii, violatorii și jefuitorii, pe care-i osândiți, pretutindeni, umplând lumea aceasta de fărădelege, nebunie, ură, potrivnicie și dezbinare.”