The Mirror – “Log Sheets” [IV]

The Mirror – “Log Sheets” [IV]

Chapter IV – To the judges

“Oh, brave, worthy judges, that’s right, I’m sick of Reality! Isn’t it, honorable court, the same Reality in which you live, proclaiming the edicts of your illness ?! Doesn’t your whole court have the same foundation of Reality, which you replace with an Illusion ?! Or I, acknowledging my illness, showing you my illness, do you think I am begging you for any clemency, any trace of pity, any stepping ?! Not at all, brave, worthy judges! But, convinced of the firmness of your decisions, I tell you in Justice: you are right, I am sick, – you are right, I need treatment, – you are right, I defied your entire panel of judges, with my very presence!

Or, you often want to cure me by any means or methods, but, according to what criterion, you call my illness, – according to which criterion, you determine the degree of my illness, – according to which criterion, you request the administration of a treatment, – in order to heal me ?!

Or you, brave, worthy judges, want to heal my eyes, to stop seeing, you want to heal my ears, to stop hearing, you want to heal my mind, to stop distinguishing, you want to heal my nature of human being, do you want to heal my heart, so that I don’t feel it anymore, do you want to heal my soul, so that it doesn’t exist anymore ?!

What is the disease of the eye that sees, what is the disease of the ear that hears, what is the disease of the mind that distinguishes, what is the disease of the heart that feels, what is the disease of the soul that still has a light, twitching in the dark ?! What is the disease of the eye that opens to the light, what is the disease of the ear that listens to the commotion of the world, what is the disease of the mind that seeks, what is the disease of the heart sinking into its feeling, what is the disease of the soul trying to free itself from the prison of Reality to which do you condemn it ?!

What are your criteria for determining what the eye should see, what the ear should hear, what the mind should think, what the heart should feel, what the soul should contain, calling you, such diseases, indicating you, treatments, giving you, the necessary indications ?! But with what will you really certify all this ?! With what, honorable judges, when you do not have enough theories, you do not have enough laws, you do not have diplomas as many positions, ranks and braids, to establish the exact truth, but nothing missing in your equations, without all these shortcomings, inconsistencies , dissatisfaction, proclaiming the edict of an illness ?!

And if my sickness indicates me that I am a monster to be healed, then your whole world, full of healers and healed ones, must be a monstrosity alike. If all points me to be a monster, which must .. at all costs, healed, because your world full of doctors, scientists, scholars, all sorts of, who more than more skillful and worthy in applying the established treatment, to last, in all its glory, crowning you, alike, so it be! I really acknowledge my illness. I am the monster that you, too, poor people, have created for yourself. Do well, therefore, and by condemning me, heal me! Let not your hands be shaken, let them rise up, let them strike; let not your mouth be rent, let it be loud; let not your minds be shaken, judge; let not your heart be troubled, neither let it be afraid. So show what you are, not what others are urging you to be. Show, then, what you have become, at the urging of others, at their command, – show, then, how strong you are, how rich, you are, in all your glory! So show how healed you are by Reality! Show how healthy you are, incomparable to the monster you would have created. Point your finger, laugh out loud, nod, get up and shout at the person you call sick, the one you want to heal: Here’s the monster! Here is the patient! Here it is! It doesn’t heal, let’s shut it down! It does not heal, to the wilderness, with him! He does not heal, to death, with him! Only then, your world full of Vanity, will be the worldly paradise, of the madmen … “

2020 ©Th3Mirr0r

Romanian Translation

Oglinda – “File de Jurnal” [IV]

Capitolul IV: Către judecători

„O, bravi, destoinici judecători, așa este, sunt bolnav de Realitate! Oare, onorată instanță, nu este o aceeași Realitate, în care trăiți, proclamându-vă edictele îmbolnăvirii?! Oare, tot completul vostru de judecată, n-are același fundament al Realității, pe care o substituiți cu o Iluzie?! Ori eu, recunoscându-mi bolnăviciunea, arătându-vă îmbolnăvirea-mi, credeți că vă cerșesc vreo clemență, vreo urmă de milă, vreo păsuire?! Nicidecum, bravi, destoinici judecători! Ci, convins fiind de fermitatea deciziilor voastre, vă spun întru Dreptate: aveți dreptate, sunt bolnav, – aveți dreptate, am nevoie de tratament, – aveți dreptate, am sfidat întregul vostru complet de judecată, cu însăși prezența-mi! Ori, voi vreți a mă vindeca, adesea, prin orice chip sau mijloc, însă, după ce criteriu, numiți voi, îmbolnăvirea mea, – după ce criteriu, stabiliți voi gradul îmbolnăvirii mele, – după ce criteriu, cereți administrarea unui tratament, – spre vindecarea-mi?! Ori voi, bravi, destoinici judecători, vreți să-mi vindecați ochii, spre a nu mai vedea, vreți să-mi vindecați urechile, spre a nu mai auzi, vreți să-mi vindecați mintea, spre a nu mai distinge, vreți să-mi vindecați inima, spre a nu mai simți, vreți să-mi vindecați sufletul, spre a nu mai exista?! Care este boala ochiului care vede, care este boala urechii care aude, care este boala minții care distinge, care este boala inimii care simte, care este boala sufletului care încă mai are o lumină, zvâcnind în întuneric?! Care este îmbolnăvirea ochiului care se deschide către lumină, care este boala urechii care ascultă freamătul lumii, care este boala minții care cercetează, care este boala inimii care se scufundă în simțirea-i, care este boala sufletului încercând să se elibereze din închisoarea Realității, spre care-l condamnați?! Care sunt criteriile voastre de stabilire a ceea ce trebuie să vadă ochiul, de ceea ce trebuie să audă urechea, de ceea ce trebuie să cugete mintea, de ceea ce trebuie să simtă inima, de ceea ce trebuie să cuprindă sufletul cuiva, numind voi, boli, indicând voi, tratamente, dând voi, indicațiile de rigoare?! Însă, cu ce veți certifica, cu adevărat, toate acestea?! Cu ce, onorabili judecători, când n-aveți teorii îndeajuns, n-aveți legi îndestulătoare, n-aveți diplome într-atât cât funcții, ranguri și trese, pentru stabilirea cu exactitate a adevărului, însă nu vă lipsiți de toate aceste neajunsuri, nepotriviri, nemulțumiri, proclamând edictul îmbolnăvirii?! Iar dacă bolnăviciunea mea mă indică a fi un monstru care trebuie vindecat, atunci, trebuie că este o monstruozitate întreaga voastră lume plină de vindecători și vindecați, deopotrivă. Dacă toate mă indică a fi un monstru, care trebuie.. cu orice preț, vindecat, pentru ca lumea voastră plină de doctori, savanți, invățați, fel de fel, care mai de care mai abili și destoinici într-a aplica tratamentul stabilit, să dăinuie, în toată gloria sa, încununându-vă, deopotrivă, fie! Îmi recunosc, cu adevărat, îmbolnăvirea. Sunt monstrul pe care tot voi, o, sărmanilor, vi l-ați creat. Faceți bine, așadar, și osândindu-mă, vindecați-mă! Să nu se sfiască mâinile voastre, a se ridica, să lovească; să nu se sfiască gurile voastre, a răcni, cu putere; să nu se sfiască mințile voastre, a judeca; să nu se sfiască inimile voastre, a urî. Arătați, așadar, ceea ce sunteți, nu ceea ce alții, vă îndeamnă să fiți. Arătați, așadar, ceea ce ați devenit, la îndemnul altora, la povățuirea lor, – arătați, așadar, cât de puternici sunteți, cât de bogați, sunteți, în toată gloria voastră! Arătați, așadar, cât de vindecați, sunteți voi, de Realitate! Arătați cât de sănătoși, sunteți voi, incomparabil față de monstrul pe care l-ați fi creat. Arătați cu degetul, râdeți în hohote, dați-vă ghionturi, ridicați-vă și urlați către cel pe care îl numiți bolnav, către cel căruia îi vreți vindecarea: Iată monstrul! Iată bolnavul! Iată-l! Nu se vindecă, să-l închidem! Nu se vindecă, în sălbăticie, cu el! Nu se vindecă, la moarte, cu el! Abia apoi, lumea voastră cea plină de Deșertăciune, va fi paradisul cel lumesc, al nebunilor…”