The Mirror -“Log Sheets”[III]

The Mirror – “Log Sheets” [III]

Chapter III – The Cure

“Poor people, they heal their babies, from Reality, so that in turn, they follow their illusory ideals. Poor people, they call their own disease, as of others, they call their own madness, as the reflection of others, they call their own Illusion, as Reality, wanting to heal all those who are not like them, from that which allows them their very existence. The poor, pityful people, heal their infants of holiness, heal their minds of sacredness, heal their hearts of virtue, so that later, they, growing up, sick, being mad, reach to walk the same corridors of the huge hospital of a disturbing Reality, in which hell erupts. The poor people want to heal those whom they have made sick. Poor people, they want to heal all those who are not as sick as they are. Poor people, they want to heal all those who do not see the Illusion, instead of the Reality, as well, and all those who see the Reality and can distinguish the Illusion. And I … I got sick, too. I’m sick of Reality. Poor people, they find no other way than to heal me. To heal those like me, whenever they are fascinated by the Illusion in which they live. To heal those like me, whenever Reality is far too oppressive, for them, far too heartbreaking, for their poor souls, far too far away, for their ideals. Really, such a Reality, made me sick.

By being sick of Reality, recognizing the Illusion, I know a fragment of what Vanity is. All and everything is Futility. World surrounds in Voidness. Turning to all those who want me to be healed by Reality, in a low voice, I whisper to them: “Which of you, poor people, do you dare to watch? Which of you poor people dare to listen? Which of you, o, enlightened ones, do you dare to feel ?! ” – but they have eyes, and they see not; they have ears, and they hear not; they have a heart, and they do not feel it. But that’s all what they know, these brave judges, who want me being healed. They all want me healed of Reality. Of the same Reality that sits before their eyes, in their sight. Of the same Reality from which they either healed or replaced it with an Illusion. And whenever I admit the disease I am accused of, these brave, worthy judges, whenever I silently accept their sentence, whenever they try to heal me in vain, Reality is the same. The sick want to heal those who made them sick, – the sick want to heal those who do not have their disease, – the sick want to heal those who did not get sick of all that can not be, in any way, their gravity, their severity … “

2020 ©Th3Mirr0r

Romanian translation

Oglinda – “File de Jurnal”

[III]

Leacul

“Sărmanii oameni, își vindecă pruncii, de Realitate, ca la rându-le, să urmeze idealurile lor iluzorii. Sărmanii oameni, își numesc boala lor proprie, ca fiind a altora, își numesc înnebunirea lor proprie, ca fiind răsfrângerea altora, își numesc Iluzia lor proprie, ca Realitate, vrând a-i vindeca pe toți cei care nu-s ca dânșii, de la aceea care le permite înșiși existența lor. Sărmanii, bieții oameni, își vindecă pruncii lor de sfințenie, le vindecă mințile lor de sacralitate, le vindecă inimile lor de virtute, ca mai târziu, aceștia, crescând, bolnavi, fiind, înnebuniți, ajungând, să pășească pe aceleași coridoare ale imensului spital al unei Realități tulburătoare, în care iadul se dezlănțuie. Sărmanii oameni, vor să vindece pe cei pe care tot ei, i-au îmbolnăvit. Sărmanii oameni, vor să vindece pe toți cei care nu sunt bolnavi ca dânșii. Sărmanii oameni, vor să vindece pe toți cei care nu văd Iluzia, în locul Realității, ca de altfel, și pe toți cei care văd Realitatea și pot distinge Iluzia. Iar eu… m-am îmbolnăvit, la rându-mi. Sunt bolnav de Realitate. Sărmanii oameni, nu găsesc de cuviință altfel, decât să mă vindece. Să vindece pe cei ca mine, ori de câte ori le farmă Iluzia în care trăiesc. Să vindece pe cei ca mine, ori de câte ori Realitatea este cu mult prea apăsătoare, pentru dânșii, cu mult prea sfâșietoare, pentru bietele lor suflete, cu mult prea indepartata, pentru idealurile lor. Realitatea, m-a îmbolnăvit.

Bolnav de Realitate, fiind, recunoscând Iluzia, cunosc o frântură din ceea ce este Deșertăciune. Întorcându-mă spre toți cei care mă vor a fi vindecat de Realitate, cu glas stins, le șoptesc: “care dintre voi, o, sărmanilor, vă încumetați să priviți? Care dintre voi, o, bieților, vă încumetați să ascultați? Care dintre voi, o, luminaților, vă încumetați să simțiți?!” – dar ei, au ochi, și nu văd; au urechi, și nu aud; au inimă, și nu simt. Însă, doar atât, știu, judecătorii, că mă vor vindecat. Mă vor vindecat, de Realitate. De o aceeași Realitate care șade înaintea ochilor lor, la învederarea-le. De o aceeași Realitate de care fie s-au vindecat, fie, și-au substituit-o printr-o Iluzie. Și ori de câte ori recunosc boala de care mă învinuiesc, acești bravi, destoinici judecători, ori de câte ori accept, tăcut, osânda lor, ori de câte ori încearcă să mă vindece în van, Realitatea, este aceeași. Cei bolnavi, vor să-i vindece pe cei care i-au îmbolnăvit, – cei bolnavi, vor să-i vindece pe cei care nu au boala lor, – cei bolnavi, vor să-i vindece pe cei care nu s-au îmbolnăvit de tot ceea ce nu poate fi, nicicum, în niciun chip, gravitatea, severitatea lor…”

2020 ©Th3Mirr0r