The Mirror – “Log Sheets” [II]

The Mirror – “Log Sheets”

Chapter II – The Sickness

“I am sick. I admit. Yes. I am so sick, that in my illness, I call all of them, all those who want to heal me, just poor, pityful people, as poor minds and hearts, weaken souls. Poor, – they all are the same, in all, when for my healing, it would be able to condemn those like me, sick of their Reality, such a reality, tragic, heartbreaking, full of morbidity, which creates all these poor people of the times, who then want to heal others. They start healing each other, these poor ones I mention, as since childhood, they are healed of everything that makes them sick, the reality, yes, such a reality, which through their own senses, to perceive it exactly, when all ends up by getting sick, gradually, just because over time, it becomes too oppressive, too overwhelming, for them. Or, to heal yourself of what is incurable is not the same as proclaiming a disease, calling it, when the results of the healing process do not give the expected results, and this world is slowly by slowly becoming a great hospital which in its vastness, gathers thousands of labyrinths, together, as the human beings participating in the organization exactly of all that means the norms of ordering for a more efficient functioning, for the healing of those who are indicated as sick, for the healing of all those who clearly and simply, they do not want to follow the precepts of the majority, unanimously accepted, towards the healing of the senses and their distortion, of values, only for an Illusion, of Reality.

Each patient and everyone who is declared sick must therefore follow, schematically, the treatment required, agreed in advance by all those who have contributed and legislated all the precepts of operation, organization, precautions and constant improvement, in which all function as part of such Extensive System – a single, healing, unanimously accepted, promoted, stabilized and determined to take the most drastic measures for all stages of the administration of remedies. Such a hospital operates, globally, forcing, if necessary, to restrict the Reality and channel it into a grotesque picture to be admired, then, in full view of all, where robbery, rape and murder, to be legislated so that to become a normality. As a matter of fact, the constant illness of those necessary for experiments, which would bring them the glory of having established another Reality, proclaiming the Non-Real, as Real, the Imaginary, as a Projection of the symbiosis of the two, would form only a another component, of the engine, to put into operation the main mechanism of the Coordinating System. Poor people, they must heal themselves from Reality, from an early age, and as they progress, they will function as they were programmed – thus becoming, from human beings, only numbers, in a list. A list, with numbers. How sad, Reality, must be, in which poor people become victims of their own prison, – how heartbreaking, Reality, must be, to look at all this, like gazing into a mirror – to be able, at least for a second, to look at all this, in their depths, – hearing their cries of despair, – and how heavy must be this scale, which you must carry, when it rushes upon you, to catch you, to chain you, to shut you up, silencing you into their labyrinth, because .. you are sick, and you need to be healed. Poor people, they heal their young, poor children, giving them their own mission, which has been imprinted on them, that of driving each other crazy, to the same hospital, in their great achievement of all what is full of madness, for an Illusion of Reality. ”

2020 ©Th3Mirr0r

Romanian Translation

Oglinda – “File de Jurnal”

[ II ]

Boala

“Sunt bolnav. Recunosc. Da. Sunt într-atât de bolnav, încât să îi numesc pe tot atât de sărmani, pe toți cei care vor să mă vindece. Sărmani, sunt aceiași, întru toate, când pentru vindecarea-mi, ar fi în stare să osândească, pe cei ca mine, îmbolnăviți de Realitatea lor. O astfel de Realitate, tragică, sfâșietoare, plină de morbiditate, creează toți acești sărmani ai vremurilor, care vor apoi, să-i vindece pe alții. Încep a se vindeca unii pe alții, sărmanii, încă din copilărie. Se vindecă de tot ceea ce îi îmbolnăvește. Realitatea. Da. O astfel de Realitate, care prin propriile lor simțuri, să o perceapă întocmai, ajunge a-i îmbolnăvi, gradual, doar fiindcă de-a lungul vremii, devine prea apăsătoare, prea covârșitoare, pentru ei. Ori, a te vindeca de ceea ce este de nevindecat, nu este totuna de a proclama o boală, numind-o, atunci când rezultatele procesului de vindecare, nu dau rezultatele scontate, ca nevindecabilă. Iar lumea aceasta, devine, încetul cu încetul un mare spital, care în vastitatea sa, strânge mii de labirinturi, împreună, ființele umane participând la organizarea întocmai, a tot ceea ce înseamnă normele de orânduire pentru o funcționare cât mai eficientă, spre vindecarea celor care sunt indicați ca îmbolnăviți, spre vindecarea tuturor celor care pur și simplu, nu vor să urmeze preceptele majorității, unanim acceptate, spre vindecarea de simțuri și distorsiunea lor, a valorilor, doar pentru o Iluzie, a Realității. Fiecare bolnav, așadar, trebuie să urmeze, schematic, tratamentul impus, stabilit în prealabil de comun acord de toți cei care au contribuit și legiferat toate preceptele funcționării, organizării, măsurilor de precauție și de îmbunătățire constantă, în care toate să funcționeze ca încadrate unui amplu Sistem – un același, de vindecare, unanim acceptat, promovat, stabilizat și decis pentru a lua cele mai drastice măsuri pentru toate etapele administrării remediilor. Un astfel de spital, funcționează, la nivel global, constrângând, la nevoie, la restrângerea Realității și canalizarea acesteia într-un tablou grotesc care să fie admirat, apoi, în văzul tuturor, unde jaful, violul și crima, să fie legiferate astfel încât să devină o normalitate. Ca de altfel, îmbolnăvirea constantă, a celor necesari experimentărilor, care să le aducă gloria de a-și fi înființat o altă Realitate, proclamând I-Realul, drept Real, Imaginarul, ca Proiecție a simbiozei celor două, n-ar forma decât o altă componentă, a motorului, care să pună în funcțiune mecanismul principal al Sistemului coordonator. Sărmanii oameni, trebuie să se vindece de Realitate, încă de mici, urmând ca pe măsura progresului lor, să funcționeze după cum au fost programați – devenind astfel, din ființe umane, doar niște numere, într-o listă. O listă, cu numere. Cât de întristătoare, Realitatea, în care sărmanii oameni, să devină victimele propriei lor închisori, – cât de sfâșietoare, Realitatea, să privești toate acestea, – să poți, măcar, pentru o secundă, a privi toate acestea, într-adâncimea lor, – auzindu-le strigătele de disperare, – și cât de grea, trebuie să fie această cumpănă, pe care s-o porți, când să ți se năpustească asupra-ți, a te prinde, a te înlănțui, a te închide în labirintul lor, fiindcă.. ești bolnav, trebuiești vindecat. Sărmanii oameni, își vindecă de mici, bieții copilași, dându-le propria lor misiune, care li s-a imprimat, cea de a se înnebuni reciproc, pentru o Iluzie a Realității.”